miercuri, 19 iulie 2023

EREZIE CAMUFLATĂ DE VÂNT

 Îl căutați pe saltimbancul Bunului Dumnezeu

pe măscăriciul diavolului

păi aceste limite

sunt sforile cu care lumea

vrea să mă salveze

24 de ore pe zi

românește fără profesor

numai cu papagalul sufletului în exercițiul funcțiunii

DOR dor DOINĂ doină COLINDĂ colindă

atât și nimic mai mult

un poem chelios

șterlpelind tăcere după tăcere


nu mă cunoașteți curios 

eu sunt Rambo

poetul căruia viața la țară îi vine ca o mănușă de box

ruptă-n coate lumina îmi izbește umbra de toți pereții

s-o pot lua de la capăt mai am nevoie de-o gură de aer

sfoara dumneavoastră domnule cititor


COSTEL ZĂGAN, EREZII SECOND HAND, 2014


 

INVENTEME

  A citi nu înseamnă a fi de-acord.

Costel Zăgan, Inventeme


marți, 11 iulie 2023

INVENTAR FINAL

 Doi și cu doi și cu doi și

cu doi și cu doi și cu doi și

cu doi și cu doi în doi în doi

din doi în doi din doi în noi

din doi în doi oare putem socoti

vreodată

câți suntem de toți

împreună

cu cei care trăiesc

în lumea de apoi



ADRIAN ALUI GHEORGHE, COMUNITATEA ARTISTICĂ, 2020


sâmbătă, 11 martie 2023

CONSTANTIN NOICA, DEVENIREA ÎNTRU FIINȚĂ, 1981

* Singură devenirea întru ființă instituie, edifică, afirmă.

* Unitatea nu este Unu.

* Fiecare concepție filosofică ”se contrazice”, cîzând în cerc.

luni, 23 ianuarie 2023

LECTURĂ PERPENDICULARĂ

 MIRCEA CĂRTĂRESCU, THEODOROS, 2022

* Dacă-ți faci cruce cu trei degete năclăite de sânge, mânjind cu sânge în frunte, deasupra sprâncenelor(de unde o dâră ți se scurge de-a lungul nasului negricios și coroiat pe mustața legată în partea stângă cu fir de aur, ca să picure pe dalele de malachită ale fortăreței regale), punând apoi o pată pe poalele cămății tale de atlaz atît de alb că pare auriu, și alte două pe umerii ei cu epoleți de opale, mai întâi pe dreptul, apoi pe stângul, în numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh, Amin, va fi crucea ta primită?
* Stamantina avea zmeu, era dincolo de orice îndoială, iar acest gând o făcea să tremure toată de o spaimă nestăpânită.
* Căci știam acum cu toții că Judecata nu va pune în taler omul, cu păcatele și luminile sale, ci cartea, scrisă de noi, cu osârdie, vreme de jumătate de veac.
Iar dacă ea va fi primită în ceruri, va fi apoi primită și pe pământ.
*** Introducerea, miezul și încheierea unei capodopere literare:
THEODOROS, aparținând scriitorului român de excepție, MIRCEA CĂRTĂRESCU.
Drept care și Premiul Nobel pentru Literatură ar fi prea puțin.
Din fericire, se poate reciti de câte ori cheful de lectură, de viață și de frumusețe revine - așa că - poftă bună, dragi cititori!
Costel Zăgan

marți, 4 octombrie 2022

BALADA MINCINOSULUI ZELOS

Doamne dacă mă iubești lovește-mă să lovești

Cu bacnote de hârtie una ție una mie

Bacnote țesute-afară și-aduse biteș în țară

Din americi depărtate că suntem făcuți pe luate


Cu minciuni fierbinți să se-aleagă președinți

Președinți și șefi de state să le mintă ei pe toate

Pe toate și-ncă ceva că așa-i politica

Una zice ș-alta face când vorbește parcă tace


                                                           Las-o-așa cum a căzut și umblă!

GEORGE ASTALOȘ, CÂNTURI DE OCNĂ 2

Comentarii


ROMÂNUL ETC

 Un român la Luxemburg n-o fi altul n-oi fi eu într-o oră prind contur ce surâs de cimpanzeu N-o fi altul n-oi fi eu coborât dintr-un copac ...